Trendurile în modă se schimbă constant, de aceea suntem curioși în fiecare sezon, pentru a vedea ce se mai poartă. Pe lângă piesele vestimentare care sunt în trend, probabil ești curios să afli și care sunt culorile pe care le poți alege pentru haine și încălțări în 2021. Descoperă, din rândurile de mai jos, ce
Trendurile în modă se schimbă constant, de aceea suntem curioși în fiecare sezon, pentru a vedea ce se mai poartă. Pe lângă piesele vestimentare care sunt în trend, probabil ești curios să afli și care sunt culorile pe care le poți alege pentru haine și încălțări în 2021.
Descoperă, din rândurile de mai jos, ce culori se poartă în 2021 și cum le asortezi, pentru ținute impecabile!
Galben
Prima culoare pe care te poți baza în 2021 în ceea ce privește articolele vestimentare, încălțămintea sau accesoriile este galbenul. Această culoare deschisă și solară poate fi purtată în numeroase combinații, pentru ținute fresh și feminine.
Poartă această culoare vedetă pe o bluză sau un pulover, în combinație cu o pereche de pantaloni negri și botine. Pentru a completa outfitul, vei avea nevoie și de o geantă, pe care o poți alege în aceeași nuanță puternică de galben. Vei arăta minunat! Desigur, dacă vrei să pui accent pe partea inferioară a corpului, optează pentru o fustă galbenă, plisată, care se potrivește cu orice top, de la cămașă până la tricou.
Portocaliu
Indiferent de anotimp, mizează pe articolele vestimentare în nuanțe intense de portocaliu. Deși se potrivesc mai degrabă vara, articolele portocalii sunt la modă și în lunile reci ale anului.
Portocaliul se poate folosi atât pentru topuri, cât și pentru pantaloni și pantofi. Dacă vrei să porți doar un mic accent de portocaliu, alege o pălărie sau o geantă tip clutch în această nuanță intensă, care te va scoate din anonimat.
Roz si violet
Cauți culori noi pe care să le introduci în garderobă? Alege roz și violet, două nuanțe care arată excelent pe rochii, dresuri, fulare sau fuste vaporoase. Deși violetul atrage atenția și este considerată o culoare greu de purtat, aceasta continuă să se regăsească printre preferințele specialiștilor în modă.
Vrei să fii sigură că nu dai greș? Combină de fiecare dată violet cu maro deschis, cu albastru sau cu ivoire. Pentru a evita crearea unui outfit încărcat, nu te îmbrăca în violet din cap până-n picioare. Poți opta pentru o rochie violet și o pereche de pantofi într-o nuanță de albastru marin și ești gata de petrecere! Nu uita de accesorii! Alege genți Calvin Klein originale, care se potrivesc de minune atât la ținute casual, cât și la cele elegante.
Verde
Din culorile anului 2021 face parte și verdele. Acesta nu se demodează niciodată, mai ales că pune în evidență orice culoare a părului sau a pielii. Dacă îți place verdele, poartă jachete sau paltoane în această nuanță. Potrivite sunt și rochiile, indiferent de model, pe care să le asortezi cu pantofi în aceeași nuanță de verde sau într-o nuanță similară.
Verdele arată bine și în timpul iernii, fie că îl alegi pentru bocanci sau un palton călduros din lână. Totodată, încearcă și combinațiile de verde cu argintiu sau auriu, un simbol al luxului în modă.
Bleu
Dacă îți place albastrul, trebuie să știi că nuanțele deschise de bleu sunt la modă în 2021. Îndreaptă-ți atenția către cămăși, topuri, tricouri sau bluza cu mânecă lungă, care arată bine cu o pereche de jeanși albi sau albaștri. În acest mod, vei crea o ținută minimalistă și în trend.
Deși se poartă articolele colorate, nu uita nici de nonculori, pe care le poți combina după bunul plac. Poartă ținute care conțin alb și negru, fie că alegi o salopetă neagră cu dungi albe sau o pereche de pantaloni negri și un tricou alb. Cu aceste combinații, nu ai cum să dai greș.
Ține cont de culorile la modă în 2021 și poartă ținute cool, care te fac încrezătoare în forțele proprii!
Leave a Comment
Your email address will not be published. Required fields are marked with *